5000 de ghiozdane distribuite către școlarii din Sierra Leone de echipa clujeană

Echipa Transilvania4Sierraleone a primit trofeul Mother Theresa Charity Award pentru distribuirea celor 5000 de ghiozdane școlare colectate din toată Transilvania, către copii din Sierra leone, la finalul unei curse de 17 zile și peste 12000 km parcursi.

Campania de colectare a donațiilor, una din cele mai mari acțiuni caritabile organizate în Cluj-Napoca, s-a desfășurat de-a lungul lunii decembrie a reușit, într-un timp foarte scurt, datorită unei organizări și mobilizări exemplare, să pună la punct o rețea de voluntariat, care au dus mai departe mesajul acestei campanii de colectare, către potențialii donatori. 

Sub sloganul  “De la copil la copil’- echipa Transilvania4SierraLeone a reușit să aducă implicarea unei game largi de potențiali donatori: copii de vârste școlare, părinții acestora, companiile implicate în cauze caritabile și angajații acestora, precum și un mare număr de persoane care au simțit un atașament emoțional cu cauza susținută.

Pentru colectarea acestei cantități considerabile de ghiozdane școlare, au fost organizate peste 200 de centre de colectare specializate, în peste 100 de școli și alte instituții și companii, din peste 30 de localități din țară, implicând efortul a peste 50 de voluntari. Campania a fost puternic mediatizată, prin zeci de ore de interviuri și prezență în emisiuni radio TV, a celor doi fondatori ai echipei, Cătălin Priscorniță și Albert Deak, apariții în public, comunicate de presă și sute de postări pe pagina de Facebook a echipei.

Scopul acestui efort caritabil semnificativ a fost donarea celor 5000 de ghiozdane școlare complet echipate cu materiale didactice pentru copii din Sierra Leone -una din cele mai sărace țări din lume, cu lipsuri masive de materiale școlare, lucru care face ca peste 25% dintre copii să nu urmeze o formă de învățământ. 

Sierra Leone e o țară ce abia și-a revenit acum ceva mai mult de un deceniu dintr-un sângeros război civil, ce a lăsat cicatrici adânci, în special în rândul copiilor. Peste 25% dintre copii nu urmează vreo formă de învățământ, deși școala primară este gratuită și obligatorie, conform raportului UNICEF. Acest lucru se datorează lipsurilor însemnate, începând de la ghiozdane și materiale didactice, până la clădiri adecvate pentru școli și personal calificat. Nu este neobișnuit ca patru sau cinci elevi să împartă o singură carte.

Odată îndeplinită această primă etapă, pe data de 31 ianuarie, echipa Transilvania4Sierraleone s-a aliniat la startul raliului Budapesta-Bamako, cea mai mare și grea cursă de off-road din lume, pentru a străbate aproximativ 12000 km, destinația finală fiind Freetown, Sierra Leone. Traseul a fost cel mai lung, aventuros și solicitant din cele 16 ediții de până acum a cursei, o parte din rute urmând etapele celebrului raliu Paris-Dakkar. 

După start și primele etape de șosea parcurse prin Europa, timp în care echipa s-a acomodat cu mașina și ritmul specific cursei, a urmat traversarea Mediteranei și contactul cu continentul african în Maroc. În această porțiune a cursei, etapele au parcurs drumuri de munte stâncoase, dar și zona aridă și caldă din estul țării, prin ținutul tuaregilor. Marocul  a însemnat primul contact cu fascinantul deșert, cu dunele de o frumusețe aspră, și cu provocările navigației și orientării prin nisipuri, precum și bivuacul în plin deșert. 

Concurenții s-au confruntat cu căldura toridă și cu nopțile reci, cu praful omniprezent și probleme de vizibilitate și orientare, cu defecțiuni tehnice și reparații făcute la lumina lanternei, cu traversări de frontiere periculoase și birocrația autorităților africane. 

În Senegal și Guinea echipa a descoperit nesfârșita savană africană înțesată de tufe, alternând cu păduri, cu drumuri ce străbăteau sate tradiționale de colibe, cu turme de animale în sălbăticie.  Localnicii au întâmpinat cu mare curiozitate echipele de concurenți și vehiculele lor, mulți dintre ei fiind probabil la primul contact cu europeni. Echipa Transilvania4SierraLeone a devenit cunoscută printre concurenții de pe traseu drept ”băieții cu ghiozdanele din Transilvania”, toți arătând apreciere acestui efort caritabil făcut. 

După 17 zile și aproximativ 12,000 km străbătuți, pe data de 16 februarie echipajul a trecut cu bine linia de sosire la Freetown în Sierra Leone, încheind astfel marea aventura prin care au parcurs tot vestul continentului african. Însă cea mai importantă parte a misiunii abia stătea să înceapă.

Echipa a început distribuția celor 5000 de ghiozdane în mâinile școlarilor din capitală și din satele învecinate, după depășirea obstacolelor birocratice, și beneficiind de sprijinul autorităților locale. 

Conform promisiunii ”de la copil la copil”, Cătălin și Albert au înmânat personal fiecare ghiozdan preluat de la copiii din România câte unui școlar din Sierra Leone, pentru a marca simbolic această legătură profundă, ce a depășit distanțele și continentele. Fericirea școlarilor africani  de a primi acest dar și șansă la educație este dificil de exprimat în cuvinte. Procesul s-a întins pe durata unei săptămâni, în fiecare zi fiind vizitate alte școli și localități pentru înmânarea ghiozdanelor.

Autoritățile locale au fost impresionate de această campanie ce a însemnat probabil cea mai mare acțiune de susținere privată a educației școlarilor din Sierra Leone. Ministrul Tineretului din Sierra Leone a oferit o diplomă de apreciere în numele statului Sierra Leone, pentru contribuția și ajutorul adus în sistemul de învățământ, primul de acest fel în aceasta țară.

De asemenea, într-o ceremonie oficială în prezența Președintelui țării Iulius Mada Bio și al miniștrilor și parlamentarilor importanți, echipa a beneficiat de un moment unde a putut prezenta proiectul “de la copil la copil”.

Ca încununare a tuturor aceste eforturi, prestigiosul trofeu Mother Teresa Charity Award 2020 a fost acordat echipei Transilvania4SierraLeone, pentru contribuția deosebită adusă prin această acțiune caritabilă și umanitară.

Pe viitor, cei doi fondatori ai echipei își propun continuarea acestor acțiuni care îmbină spiritul caritabil cu cel de echipă și de aventură, planificând astfel participări la noi curse de aventură, pe alte trasee, și continente, care să ducă mai departe energia acestei aventuri.
Această realizare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul tuturor donatorilor, sponsorilor, colaboratorilor, partenerilor și voluntarilor din proiect. Pe această cale, echipa Transilvania4SierraLeone adresează mulțumiri și recunoștință pentru contribuția adusă: Blitz, DMS Auto, Masterfol, Autosola Service, Telenav, GNex, PMA Invest, SLIPC (Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj), AAm Advertising, Seko, Elite Colour, Napoca Imobiliare, Eturia, Yonder, Innover, Grep.py, Premier Estate management, Farmec, Leo Bastion, Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Parapark CLuj, Fenster Design, Toureco, Silma Optic, Farevery, Flowmatters, Chic Bijoux.

admin

Read Previous

Peste 5000 de ghiozdane școlare sunt în drum spre Africa, în sprijinul copiilor din Sierra Leone

Read Next

Trailer Documentar Transilvania4SierraLeone 2020